Parlamentarii PNL anunță adoptarea inițiativei legislative privind accesul cu prioritate pentru femei însărcinate

Parlamentarii PNL anunță adoptarea inițiativei legislative privind accesul cu prioritate pentru femei însărcinate


Deputatul Mara Calista, împreună cu deputații Florin Alexandru Alexe și Alin Ignat, au comunicat faptul că inițiativa legislativă privind accesul cu prioritate pentru femei însărcinate, precum şi pentru persoane însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, la casieriile sau ghişeele entităţilor publice şi private, precum şi la serviciile oferite de acestea, a fost votată în plenul Camerei Deputaților.

Proiectul de lege prevede următoarele:

„Proiectul pe care l-am inițiat, ca deputat liberal de Alba, în echipă cu colegii mei Mara Calista, Florin-Alexandru Alexe și cu Mirela Retegan, fondator Zurli, și care prevede prioritate la ghișee, case de marcat publice și private și locuri de parcare dedicate, pentru femeile gravide și persoanele însoțite de copii sub 5 an, a fost adoptat de Camera Deputaților și va deveni literă de lege după promulgarea de către Președinte.”, transmite Alin Ignat, deputat PNL.

De asemenea, liberalul precizează că: „Am convingerea că familiile cu copii din România au nevoie de sprijin și încurajare, dincolo de orice tip de suport financiar, e esențial ca ele să simtă că statul le protejează, că le asigură un mediu prietenos, că le oferă condițiile necesare pentru a petrece mai mult timp de calitate împreună.”

„Acordăm respectul cuvenit femeilor însărcinate și tinerilor părinți. Astăzi a fost adoptată Legea privind accesul cu prioritate pentru femei însărcinate precum şi pentru persoane însoţite de copii, cu vârsta de până la 5 ani, la casieriile sau ghișeele entităţilor publice şi private, precum şi la serviciile oferite de acestea.”, declară Mara Calista, deputat PNL.



Vezi postara pe siteul pnl.ro

No Comments

Post A Comment