
27 sept. Bihor: lucrările la Centura Oșorhei au ajuns la un stadiu fizic de 40%
Lucrările pentru realizarea Centurii Oșorhei au ajuns la un stadiu fizic de 40%. Constructorii au montat grinzile la podul de peste Valea Bonar și se toarnă primul strat de asfalt de o porțiune de 4 km. Întreaga centură va avea o lungime de 5.8 km.
„Se lucrează la cele două poduri peste văile din zonă și la pasajul suprateran peste calea ferată Oradea-Cluj, la ieșirea din Oșorhei. Se va trece la realizarea armăturilor și la pregătirea pentru turnarea plăcii de beton la podul peste Valea Bonar. La începutul lunii octombrie se vor monta grinzile la podul peste Valea Tășad, iar la începutul lunii noiembrie se vor monta grinzile și la pasajul suprateran”, transmite Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor.
Consiliul Județean Bihor reamintește faptul că, în cadrul aceluiași proiect, se reabilitează 12.8 km de drum județean dintre Oșorhei și Copăcel. Acestea presupun lărgirea drumului, amenajarea accesurilor la proprietăți, refacerea podețelor și demolarea și refacerea podului peste valea Sărand. Reabilitarea a ajuns la 30%.
Valoarea contractului pentru Lotul 1, unde sunt incluse Centura Oșorhei și reabilitarea drumului județean dintre Oșorhei și Copăcel, este în valoare de 108.275.129 lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027.
„Cel de-al doilea lot al proiectului „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea” cuprinde execuția Centurilor Sântandrei și Nojorid, iar cel de-al treilea lot este reprezentat de realizarea drumului Paleu – Biharia și Centura Biharia”, adaugă reprezentanții administrației județene din Bihor.
No Comments