03 oct. Președintele PNL, Nicolae Ciucă: Consolidarea dialogului dintre stat și culte este parte a unui demers firesc în orice societate democratică
Președintele PNL, Nicolae Ciucă a avut o întâlnire cu reprezentanții cultelor religioase din România.
”Consolidarea dialogului dintre stat și culte este parte a unui demers firesc în orice societate democratică. M-am bucurat astăzi să mă revăd cu reprezentanții cultelor religioase din România și să continuăm colaborarea pe care am considerat-o mereu prioritară și ale cărei rezultate sunt cuantificabile și astăzi.
În fața provocărilor legate de dinamica economică și geopolitică, educația tinerilor și dilemele etice ale evoluției tehnologice, avem nevoie de perspectiva și experiența cultelor pentru a formula răspunsuri eficiente. Fie că discutăm despre combaterea fenomenului consumului de droguri în rândul tinerilor sau răspunsuri prompte la discursul instigator la ură, soluțiile noastre trebuie să fie înrădăcinate în valori comune, precum toleranță și înțelegere.
I-am asigurat pe toți cei prezenți că, alături de colegii din coaliția de guvernare, vom acorda o atenție deosebită proiectelor inițiate de cultele religioase, parteneri esențiali în construcția binelui social.” a declarat Nicolae Ciucă.
Sursa: Facebook Nicolae Ciucă
No Comments