
09 oct. Ministrul Adrian Veștea și Președintele CJ Brașov Şerban Todorică-Constantin au anunțat finalizarea lucrărilor de reabilitare realizate la DJ 132
Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a anunțat că unul dintre cele mai importante obiective de investiţii ale județului Braşov, modernizarea DJ 132, a fost finalizat.
”Încă de când eram președintele Consiliului Județean Brașov, m-am implicat în proiectul de reabilitare a acestui drum, care face legătura între Rupea, Homorod, Mercheasa, Jimbor și limita județului Harghita.
Structura rutieră a drumului a fost complet refăcută, pe o lungime de 18,161 km, de la carosabil, acostamente, drumuri laterale, trotuare, şanţuri, rigole, podeţe, 8 poduri, până la amenajarea alveolelor pentru staţiile de transport public.
Pentru siguranţa circulaţiei, au fost realizate parapete de protecţie, marcaje longitudinale și transversale, indicatoare şi stâlpi rutieri, benzi rezonatoare.
Acest drum este important nu doar pentru deplasarea locuitorilor din partea nordică a judeţului nostru spre principalele căi rutiere, ci şi ca variantă de legătură interjudeţeană Braşov – Harghita, creând noi oportunități de mobilitate pentru cetățenii României.
No Comments