Mircea Fechet a anunțat lansarea programului pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice din România

Mircea Fechet a anunțat lansarea programului pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice din România


Mircea Fechet, ministrul Mediului, a anunțat lansarea programului pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice din România. Ghidul de finanțare a fost trimis la Monitorul Oficial pentru publicare și, în maxim 60 de zile, se vor putea încărca proiecte de finanțare.

Mircea Fechet: „Prin bugetul de peste 450 de milioane de lei, ne angajăm să sprijinim clădirile publice să devină mai verzi și mai eficiente din punct de vedere energetic. Scopul nostru este reducereaa cu minimum 35% a consumului de energie și a emisiilor de CO2 pentru fiecare clădire finanțată”.

„Eficiența energetică a unei clădiri publice va reduce consumul de energie, scăzând costurile cu utilitățile, dar va avea impact și asupra sănătății celor care petrec timp în interiorul acestora”, a spus liberalul.

Acesta a precizat că „pot participa la program școli, grădinițe, spitale, cămine culturale, primării, dispensare, pe scurt orice clădire publică, iar acestea vor beneficia de izolație termică, încălzire centralizată, sisteme de ventilație și climatizare, sisteme ce utilizează energie regenerabilă, corpuri de iluminat cu tehnologie LED, dar și altele”.

„Finanțăm integral lucrările, cu sume ce ajung până la 28 de milioane de lei, în funcție de tipul și mărimea entității. Lucrările finanțate trebuie finalizate într-un termen de 24 de luni”, a subliniat ministrul.



Vezi postara pe siteul pnl.ro

No Comments

Post A Comment