
19 oct. Tulcea: 14 milioane de euro pentru infrastructură în municipiu
Ștefan Ilie, primarul municipiului Tulcea, primeşte 14 de milioane de euro de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul de Investiţii ,,Anghel Saligny”, pentru realizarea a două proiecte de investiţii din oraş.
„Cred că acesta este cel mai important proiect, pentru că vizează străzi intens circulate a căror modernizare a fost soli-citată de mult de cetăţeni”, a declarat primarul Ştefan Ilie.
În acest proiect cu finanţare nerambursabilă sunt cuprinse străzi care se vor reabilitate integral: Cuza Vodă, Armeană, 24 Ianuarie, Concordiei, Avram Iancu, Mihai Viteazu, Rahovei, Nicolae Bălcescu, tronsonul al doilea din Plugarilor, Primăverii, Prislav, Traian Vuia, Primăverii, Prislav şi Gloriei.
„În ce priveşte strada Gloriei, aici nu vom păstra piatra cubică, ci vom pune o altă piatră cubică pentru trafic rutier şi pietonal, aşa cum este folosită în marile metropole. Asta pentru a păstra o parte istorică a oraşului, pentru că strada Gloriei poate avea o legătură şi cu faleza şi cu Monumentul Independenţei”, a precizat primarul Ştefan Ilie.
Pentru că pe aceste străzi trebuia să se facă şi lucrări de canalizare ape menajere, dar şi canalizare pluvială, autoritatea locală pune în prim plan realizarea acestor obiective.
No Comments