Studiul de fezabilitate al Drumului Expres Arad – Oradea a fost avizat de Consiliul Interministerial pentru avizarea lucrărilor publice

Studiul de fezabilitate al Drumului Expres Arad – Oradea a fost avizat de Consiliul Interministerial pentru avizarea lucrărilor publice


Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, a anunțat că studiul de fezabilitate al Drumului Expres Arad – Oradea a fost avizat de Consiliul Interministerial pentru avizarea lucrărilor publice. Prin această etapă se încheie procedura de avizare necesară promovării hotărârii de Guvern care va urma să aprobe indicatorii tehnico-economici ai proiectului rutier.

Liberalul a transmis că proiectul de hotărâre va fi promovat de Ministerul Transporturilor, iar aprobarea acestuia se va putea întâmpla în noiembrie, în cadrul unei ședințe de Guvern.

Președintele Consiliului Județean Bihor a menționat că până la începutul lucrărilor sunt necesare adoptarea hotărârii de Guvern privind expropierea terenurilor afectate de proiect și emiterea deciziei de expropiere; predarea proiectului tehnic și realizarea auditului de siguranță rutieră; licitația pentru selectarea constructorilor; respectiv desemnarea câștigătorilor și semnarea contractelor de execuție pentru cele 3 tronsoane.

Ilie Bolojan a reamintit faptul că proiectul este realizat printr-un parteneriat dintre autoritățile locale din Arad și Bihor, respectiv CNAIR și Ministerul Transporturilor.

Sursa: Ilie Bolojan



Vezi postara pe siteul pnl.ro

No Comments

Post A Comment