17 ian. Președintele CJ Ilfov Hubert Thuma: Sterilizări gratuite în Măgurele
Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov, a anunțat că s-au reluat campaniile de sterilizări gratuite.
”Astăzi am început în Măgurele. Stăm acolo o lună. Sterilizăm gratuit animale de rasă comună, câini și pisici. Ne găsiți pe strada Bujorilor, nr.4, de luni până vineri. Realizăm acest proiect împreună cu cei de la Animal Society, cărora le mulțumesc enorm pentru acest parteneriat atât de important pentru viitor!”, a transmis liberalul Hubert Thuma.
Până acum, cu ajutorul ONG-urilor, s-a reușit sterilizarea gratuită a 6.318 animale, câini și pisici. De anul acesta, pentru prima dată, CJ-urile pot face din bugetul propriu campanii de sterilizări gratuite.
”Problema animalelor de pe străzi pleacă din curțile noastre. Am mai spus, nu plouă cu animale pe stradă, nu e normal să avem animale pe stradă, iar sterilizarea este singura metodă eficientă prin care putem închide robinetul de câini. Profitați de programele noastre și haideți să facem din Ilfov un județ sigur și civilizat!”, a mai precizat Hubert Thuma.
Sursă: Facebook Hubert Thuma
Articolul Președintele CJ Ilfov Hubert Thuma: Sterilizări gratuite în Măgurele apare prima dată în PNL media.
No Comments