06 feb. Președintele CJ Arad Iustin Cionca: 72,67% din bugetul Consiliului Județean merge spre investiții
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a anunțat că este pentru prima oară în istoria Aradului când 72,67% din bugetul Consiliului Județean merge spre investiții.
”La începutul săptămânii viitoare se va vota bugetul Consiliului Județean Arad pe acest an. Este un buget-record pentru administrația județeană, valoarea estimativă fiind de 1,12 miliarde lei, adică peste 225 de milioane de euro. Iar din această sumă, 818,5 milioane lei merg spre investiții.
Niciodată nu s-a muncit cu atâta eficiență, niciodată rezultatele nu au fost atât de vizibile. Județul Arad crește de la an la an, iar proiectelor Consiliului Județean se adaugă proiectele primăriilor, care contribuie foarte mult la creșterea calității vieții în județ.
Asta înseamnă dezvoltarea județului pe toate planurile: drumurile și sistemul de sănătate – principalele noastre priorități, dar și asistența socială, învățământul special sau cultura. Și în acest an principala noastră preocupare este atragerea de fonduri europene sau guvernamentale.
Continuăm proiectele deja începute, construirea de spitale noi și modernizarea de drumuri, reabilitarea energetică de la Spitalul județean și de la Bibliotecă, dar demarăm și proiecte noi. În domeniul drumurilor județene proiectul strategic îl reprezintă modernizarea a 67 km de drumuri din nordul județului Arad, zona Șicula-Cermei-Apateu-Berechiu. Bineînțeles, continuăm și proiectul privind Complexul Pediatric din incinta Spitalului Județean. Anul acesta sper să finalizăm ultima porțiune a drumului de centură a municipiului și să începem să lucrăm efectiv pe drumul expres Arad-Oradea.
Sistemul sanitar, unul dintre domeniile prioritare ale Consiliului Județean, va beneficia de sume importante din buget: Pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad este alocată suma de 33,4 milioane lei, din care 13 milioane lei pentru funcționare și peste 20 de milioane lei pentru achiziționare aparatură medicală și realizarea unor lucrări de reabilitare și modernizare a clădirilor aflate în administrarea unității sanitare. De asemenea, Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaș va beneficia de 312.000 lei, din care 249 de mii de lei pentru dezvoltare.
În sectorul Cultural, Biblioteca Județeană va beneficia de 6,88 milioane lei, Complexul Muzeal de 18,8 milioane lei, iar Centrul Cultural Județean de 14,8 milioane lei. „Niciodată în istoria Consiliului Județean și a județului Arad nu s-au mai alocat sume atât de mari pentru cultură. Și aici suntem la un nivel record.”, a mai declarat președintele Iustin Cionca.
De asemenea, liberalul Iustin Cionca a adăugat că din totalul bugetului pentru investiții, suma cea mai mare revine drumurilor județene.
”Pentru finalizarea obiectivelor de investiții privind reabilitarea sau modernizarea drumurilor județene și pentru demararea procedurilor de realizare a unor obiective noi de investiții sunt prevăzuți 120,5 milioane lei, iar pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile privind reabilitarea sau modernizarea drumurilor județene 357,8 milioane lei. La aceste sume se adaugă 51 milioane de lei pentru întreținerea și repararea drumurilor județene și comunale, lucrări ce includ estetica rutieră, covoare și tratamente bituminoase, întreținerea pe timp de iarnă.
Tot în domeniul drumurilor continuă lucrările la Centura Aradului și la drumurile județene Seleuș-Șicula, Mâsca-Măderat-Arăneag, Lipova-limită județ Timiș, dar sunt și obiective noi, precum Lipova-Neudorf, Peregu Mare-Peregu Mic, Felnac-Secusigiu-limită județ Timiș, Mocrea-Chier-Târnova, reabilitarea podului peste Crișul Alb, de la Șicula, construirea unor stații de autobuz la Aluniș sau refacerea podului peste valea Cigher. Se pregătește documentația pentru alte drumuri, precum Sâmbăteni-Ghioroc, Fântânele-Tisa Nouă-Cruceni, Petriș-limită județ Hunedoara, Varianta ocolitoare a Municipiului Arad Nord-Est și Socodor-Nădab. În continuare, bugetul prevede și finalizarea documentației tehnice pentru Drumul Expres Arad-Oradea.”, a precizat Iustin Cionca.
Consiliul Județean Arad beneficiază de fonduri prin PNRR, alocându-se în bugetul pe anul 2024, pentru 6 proiecte mari, suma totală fiind de aproximativ 275 de milioane de lei:
- Construirea de secții de obstetrică și ginecologie, neonatologie, chirurgie pediatrică și pediatrie, Arad – unități noi – 207.945.000 lei;
- Renovare energetică moderată a clădirii Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad – 8.000.000 lei;
- Renovare energetică moderată a clădirii Bibliotecii Județene AD Xenopol și a Complexului Muzeal Arad –11.762.000 lei.
- Microbuze electrice pentru elevii din județul Arad – 35.906.000 lei;
- Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din județul Arad; – suma de 10.237.000 lei;
- Îmbunătățirea calității serviciilor în Centrul de zi pentru persoane cu dizabilități OPAL – suma de 545.000 lei.
În cifre, pe principalele domenii, capitolul „Investiții” al bugetului Consiliului Județean se împarte astfel:
- Transport – 478.389.000 lei
- Sănătate – 261.601.000 lei
- Învățământ – 46.876.000 lei
- Cultură – 24.125.000 lei
- Proiecte pentru autoritățile locale – 4.960.000 lei
- Asistență socială – 2.555.000 lei
Sursă: Facebook Iustin Cionca
Articolul Președintele CJ Arad Iustin Cionca: 72,67% din bugetul Consiliului Județean merge spre investiții apare prima dată în PNL media.
No Comments