Secretarul de Stat Irinel Ionel Scrioșteanu a anunțat că lucrările se află în faza finală pe șantierul podului pe cale ferată peste râul Argeș de la Grădiștea

Secretarul de Stat Irinel Ionel Scrioșteanu a anunțat că lucrările se află în faza finală pe șantierul podului pe cale ferată peste râul Argeș de la Grădiștea



Irinel Ionel Scrioșteanu, Secretar de Stat la ministerul Transporturilor, a anunțat că pe șantierul podului pe cale ferată peste râul Argeș de la Grădiștea, parte din prima cale ferată a României (dată în circulație în 1869) București – Giurgiu, lucrările se află în faza finală. Astfel, stadiul actual este:

  • a început montarea ultimului tablier metalic al acestui nou pod, care îl înlocuiește pe cel vechi, prăbușit în urma inundațiilor în 2005
  • în total, au fost 5 elemente de tablierului metalic, care cântăresc aproximativ 280 tone fiecare
  • la construcția căii ferate de pe pod și viaduct s-a folosit “slab track” – o soluție care simplifică execuția suprastructurii căii ferate, folosită pentru prima dată în România
  • lungimea totală a podului și viaductului peste Argeș este de 1384 metri, dintre care podul are 136 metri

Liberalul a precizat că redeschiderea acestei linii feroviare va avea loc în câteva luni și va contribui și la introducerea trenurilor metropolitane pentru comunitățile din sudul Bucureștiului și arealul județelor Giurgiu și Ilfov.

„Acest proiect de reabilitare și reconstruire a podului peste Argeș a constituit una dintre prioritățile noastre, încă din 2020 de când am deblocat acest proiect, iar apoi, în luna decembrie a aceluiași an, am semnat contractul de proiectare și execuție. Îi mulțumesc colegului meu secretar de stat, Ionuț Savoiu, pentru buna coordonare, dar și autorităților locale din Ilfov și Giurgiu pentru susținere”, a declarat Irinel Ionel Scrioșteanu, Secretar de Stat la ministerul Transporturilor.

sursă: Irinel Ionel Scrioșteanu, Facebook

Articolul Secretarul de Stat Irinel Ionel Scrioșteanu a anunțat că lucrările se află în faza finală pe șantierul podului pe cale ferată peste râul Argeș de la Grădiștea apare prima dată în PNL media.



Vezi postara pe siteul pnl.ro

No Comments

Post A Comment