Europarlamentarul Daniel Buda: Fermele familiale constituie coloana vertebrală a structurii agricole din Uniunea Europeană

Europarlamentarul Daniel Buda: Fermele familiale constituie coloana vertebrală a structurii agricole din Uniunea Europeană



Daniel Buda, europarlamentar PNL, a declarat că fermele familiale constituie coloana vertebrală a structurii agricole din Uniunea Europeană, atât prin numărul lor mare, cât și prin contribuția semnificativă la ocuparea forței de muncă în acest sector vital al economiei.

„Aproximativ 57% dintre ferme sunt gestionate exclusiv de membrii familiei, iar în alte 36%, munca acestora reprezintă cel puțin jumătate din totalul forței de muncă. Cu toate acestea, fără sprijin adecvat, aceste ferme sunt amenințate de dispariție, iar trendul descrescător din ultimii ani ar putea continua în lipsa interesului noilor generații pentru agricultură. Între 2005 și 2020, peste 37% din ferme au dispărut, iar declinul va persista fără soluții viabile”, a spus Daniel Buda.

Conform liberalului, ținând cont de valoarea reală pe care o au exploatațiilor agricole familiale pentru sectorul agricol și fiind preocupat de soarta pe care o vor avea acestea în viitor, în Ianuarie a adresat două întrebări Comisiei Europene:

  1. Care sunt măsurile și inițiativele specifice la care se gândește Comisia Europeană pentru a sprijini fermele de familie în viitor?
  2. Cât de eficiente sunt actualele strategii de atragere a tinerilor spre agricultură?

O lună mai târziu, Comisia Europeană a dat răspuns acestor întrebări, răspuns pe care puteți să-l parcurgeți mai jos:

sursă: Daniel Buda, Facebook

Articolul Europarlamentarul Daniel Buda: Fermele familiale constituie coloana vertebrală a structurii agricole din Uniunea Europeană apare prima dată în PNL media.



Vezi postara pe siteul pnl.ro

No Comments

Post A Comment