04 mart. Deva: Primarul Florin Oancea a participat la deschiderea oficială a Școlii Politice “Avram Iancu” de la Straja
Florin Oancea, primarul Municipiului Deva, a anunțat că în perioada 1-3 martie 2024, în stațiunea Straja s-a desfășurat Școala Politică “Avram Iancu”, un eveniment devenit deja o tradiție a Tineretului Național Liberal.
Edilul liberal a participat la deschiderea oficială a școlii împreună cu Vetuța Stănescu, președinta Organizației Județene PNL Hunedoara, Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara, Gheorghe Falcă, europarlamentar al Partidului Național Liberal și Mara Mareş, președinta Tineretului Național Liberal.
”Le-am vorbit tinerilor colegii liberali despre experiența mea politică dar și despre administrația publică locală.
Le-am povestit și despre fondurile europene pe care le-am atras la Deva și despre proiectele finalizate și cele aflate în derulare sau diverse stadii.
Din punctul meu de vedere, valori precum cinstea, educația și respectul pentru semenii noștri sunt lucruri obligatorii pentru ca o comunitate să prospere.
Am fost impresionat de tinerii noștri care au învățat să lucreze în echipă, să fie deschiși la noi idei, să accepte părerile altora și sunt convins că împreună cu ei putem să construim lucruri frumoase.
Tinerii noștri reprezintă viitorul societății dar și prezentul. Ei trebuie implicați în viața politică dar și în proiecte, să gândească strategii, să caute informații etc.
Noi putem să îi sprijinim cu tot ceea ce au nevoie. Cu mulți ani în urmă, am fost în locul lor și am învățat de la seniorii noștri.
Acest an este unul provocator, pentru că avem alegeri locale, europarlamentare, parlamentare și prezidențiale.
Împreună cu tinerii liberali ne vom pregăti și pentru o reprezentare cât mai bună a comunităților noastre, ne vom organiza și ne vom seta obiectivele.
Îl felicit pe Ovidiu Boldor, președinte TNL Filiala Hunedoara, Alex Dîlv, președinte TNL Deva și întreaga echipă pentru organizarea desăvârșită a acestui eveniment și le transmit încă o dată că, în mine au un adevărat partener!”, a precizat edilul liberal Florin Oancea.
Sursă: Facebook Florin Oancea
Articolul Deva: Primarul Florin Oancea a participat la deschiderea oficială a Școlii Politice “Avram Iancu” de la Straja apare prima dată în PNL media.
No Comments