Deputatul Oana Marciana Ozmen a participat la Ziua Solidarităţii româno-polone

Deputatul Oana Marciana Ozmen a participat la Ziua Solidarităţii româno-polone



402655201 833645738769967 3477356711248350734 n 860x484 1 2

402655201 833645738769967 3477356711248350734 n 860x484 1 2

Deputatul Oana Marciana Ozmen a participat la Ziua Solidarităţii româno-polone.

„Cu ocazia împlinirii a 105 ani de relații diplomatice între România și Republica Polonă, am marcat în Parlament Ziua Solidarităţii româno-polone. Instituirea acestei zile a fost posibilă prin adoptarea Legii pentru instituirea zilei de 3 martie ca ”Ziua Solidarităţii româno-polone” şi adoptarea simultană a unei rezoluţii în acest sens în Parlamentul Poloniei.

Conform MAE, instituirea ”Zilei Solidarităţii româno-polone” asigură cadrul pentru marcarea anuală a acestui moment prin organizarea, la nivel naţional şi local, de acţiuni din sfera diplomaţiei publice, culturii şi educaţiei, în vederea promovării şi conştientizării legăturilor speciale dintre cele două state.”, transmite Oana Marciana Ozmen, deputat PNL.

De asemenea, liberala precizează că: „În continuare, vom face toate demersurile necesare pentru întărirea relațiilor dintre statele noastre în cadrul forurilor internaționale. Împreună, consolidăm flancul estic al NATO!”

Sursa: Facebook Oana Marciana Ozmen

Articolul Deputatul Oana Marciana Ozmen a participat la Ziua Solidarităţii româno-polone apare prima dată în PNL media.



Vezi postara pe siteul pnl.ro

No Comments

Post A Comment