13 mart. Raluca Turcan: Biserica Azilului, din Sibiu, a fost inclusă de către Ministerul Culturii în Programul Național de Restaurare a Ministerului Culturii


Ministra Raluca Turcan a anunțat că Biserica Azilului, din Sibiu, a fost inclusă de către Ministerul Culturii în Programul Național de Restaurare a Ministerului Culturii.
„O veste foarte bună, așteptată de poate prea mult timp, de către sibieni. În turnul bisericii bate cel mai vechi clopot din oraș, iar lăcașul a adăpostit primul spital românesc, lucruri care obligă statul la restaurarea, consolidarea și protejarea unui imobil de o valoare incomensurabilă, monument istoric de categoria A. Acest demers este necesar, de altfel, pentru toate bisericile vechi de pe teritoriul României.
Împreună cu Daniela Cimpean – Presedinta Consiliului Judetean Sibiu, am văzut cât de degradat este acest monument. Doamna director, Oana Popa, ne-a prezentat situația exactă a acestui obiectiv de patrimoniu și cât de necesară este începerea lucrărilor, în cel mai scurt timp posibil”, a transmis Raluca Turcan, ministra liberală a Culturii.
sursă: Raluca Turcan, Facebook
Articolul Raluca Turcan: Biserica Azilului, din Sibiu, a fost inclusă de către Ministerul Culturii în Programul Național de Restaurare a Ministerului Culturii apare prima dată în PNL media.
No Comments