14 mart. Primăria municipiului Bistrița va realiza un bazin olimpic alături de CNI – investiție de 175 milioane lei
Primăria municipiului Bistrița va realiza un bazin olimpic alături de Compania Națională de Investiții. Proiectul are o valoare de 175 milioane lei, iar CNI a scos la licitație studiul de fezabilitate al obiectivului.
„Noul edificiu va crea oportunitatea desfășurării și organizării de activități sportive școlare și extrașcolare, a unor competiții naționale și internaționale (de înot și polo), ducând, pe termen lung, la o creștere economică și crearea de noi locuri de muncă. De asemenea, se are în vedere amenajarea terenului existent din punct de vedere arhitectural, peisagistic și funcțional.
Mai concret, clădirea zonei competiționale va cuprinde:
- bazin de înot olimpic pentru competiții de înot și polo pe apă, după standardele FINA (“terenul” pentru competițiile de polo se amenajează în piscina pentru competițiile de înot);
- instalații automatizate de alimentare/evacuare și filtrare a apei;
- instalații de sterilizare în tratarea apei;
- locuri pentru spectatori (gradene);
- spații tehnice;
- vestiare, grupuri sanitare, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, saune, garderobă, dușuri, sală kinetoterapie, bazin de recuperare cu hidromasaj, sală fitness;
- holuri acces;
- cabinet medical;
- sală de mese, sală de sedințe, bufet, birouri, încăpere media”, a transmis Ioan Turc, edilul liberal al municipiului Bistrița.
Sursa: Ioan Turc
Articolul Primăria municipiului Bistrița va realiza un bazin olimpic alături de CNI – investiție de 175 milioane lei apare prima dată în PNL media.
No Comments