16 mart. Dâmbovița: 9 milioane de euro fonduri europene pentru investiții în spitalul orășenesc Găesti
Primarul liberal Grigore Gheorghe anunță că a atras fonduri de 9 milioane de euro pentru pentru investiții în spitalul orășenesc Găesti, iar alte 3 milioane au fost atrase și pentru aparatura din ambulatoriu.
,,Cel mai important obiectiv al activității mele și a consilierilor PNL îl reprezintă sănătatea. Investițiile în Spitalul Orășenesc Găești sunt unele la care nici nu visam cu ani în urmă. Am adus aparatură medicală în valoare de 9 milioane de euro, CT, RMN, 5 ecografe multifuncționale, laborator de analize medicale, aparatură laparoscopică pentru chirurgie și o stație de oxigen.
Un alt proiect important, tot pe fonduri europene, în aproximativ o lună vom aduce aparatură de ultimă generație pentru ambulatoriul spitalului. În urmă cu câteva săptămâni, am demarat un alt proiect pe fonduri europene, prin care în cartierul ANL construim un bloc cu aparatamente pentru specialiștii în sănătate.
Avem în licitație un alt proiect prin 4,2 milioane de euro prin care va fi reabilitat și modernizat spitalul în totalitate.”, a declarat primarul Grigore Gheorghe.
,,Avem primari performanți în PNL, avem echipe foarte bune la nivel local și Găești este un exemplu de bune practici. Aici, primarul nostru Grigore Gheorghe a reușit să atragă fonduri istorice pentru dezvoltarea orașului. Sănătatea este o prioritate, iar dotarea spitalului a fost o promisiune pe care acum a onorat-o.
Este vital să existe condiții și aparatură modernă în fiecare comunitate, iar oamenii să primească ajutor și tratament în timp util. Medicii de la Găești sunt foarte buni și acum au și condițiile adecvate, iar construirea unui bloc de locuințe pentru specialiștii în sănătate este cea mai bună soluție pentru a păstra doctorii buni în comunitate.”, a precizat vicepreședintele Senatului, Virgil Guran.
Articolul Dâmbovița: 9 milioane de euro fonduri europene pentru investiții în spitalul orășenesc Găesti apare prima dată în PNL media.
No Comments