29 mart. Ministrul Sebastian Burduja: am adoptat ordonanța de urgență care elimină taxa pe soare și asigură un preț corect la facturile pentru energie electrică și gaze naturale
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a anunțat adoptarea de către Guvern a ordonanței de urgență care elimină taxa pe soare și asigură un preț corect la facturile pentru energie electrică și gaze naturale.
”Am abrogat prevederea din legislație care dădea posibilitatea aplicării unei “taxe pe soare”. Încurajăm astfel românii să devină prosumatori — sunt peste 120.000, cu o putere totală instalată mai mare decât centrala nuclearo-electrică de la Cernavodă (1500MW). Viitorul sistemului energetic este în 3D: descentralizat, digitalizat și decarbonizat.
Totodată, ținem sub control prețurile la energie electrică și gaze naturale până la data de 31 martie 2025, pentru clienții de gaze naturale și energie electrică. Prețurile finale facturate de furnizori pentru populație nu pot fi în niciun caz mai mari decât plafoanele actuale, respectiv 0,68 lei/kWh, 0,80 lei/kWh, 1,3 lei/kWh pentru energie electrică și 0,31 lei/kWh pentru gaze naturale.
Prin actualizările de astăzi ale mecanismului de plafonare și compensare a prețurilor am prevăzut foarte clar cum se formează prețurile pe care le vom regăsi în facturi. Prin faptul că asigurăm furnizorilor energie electrică și gaze naturale la prețuri mai mici, transpunem automat scăderea în facturile românilor, cel puțin la consumatorii de gaze naturale si la cei care consumă lunar mai mult de 300 kWh de energie electrică.”, a declarat ministrul liberal al Energiei.
Concret, până la data de 31 martie 2025, prețul final se stabilește de către fiecare furnizor ca sumă a următoarelor componente:
- componenta de achiziție;
- componenta de furnizare (fix 0,073 lei/kWh pentru energie electrică, respectiv 0,015 lei/kWh gaze naturale);
- componentele fixe reprezentate de taxe și tarifele reglementate (precum distribuție, transport, acciză, TVA).
”Componenta de achiziție ține cont de contravaloarea energiei electrice/gazelor naturale achiziţionate de furnizori prin toate contractele. Și azi am redus costurile prin scăderea pragului de vânzare de către producători: de la 450 la 400 lei/MWh (12%) pentru energia electrică și de la 150 la 120 lei/MWh (20%) pentru gaz.
Practic, fiecare componetă care alcătuiește prețul final este ținută sub control de stat, iar scăderea componentei de achiziție a furnizorilor (pentru că vor cumpăra cu prețuri mai mici) va atrage automat scăderea prețului la consumatorii finali.
Asigurăm energie electrică și gaze naturale mai ieftine pentru furnizori, pentru a asigura prețuri corecte în facturile românilor. Așteptăm să vedem primele rezultate începând cu luna mai, când vom primi facturile emise pentru consumul înregistrat în luna aprilie, în baza modificărilor aprobate astăzi de Guvern. Mulțumesc colegilor din ministerul energiei, ANRE și tuturor celor consultați!
Continuăm să schimbăm lucrurile în bine și să dăm energie pentru o nouă Românie. Înainte, împreună!”, a mai adăugat liberalul Sebastian Burduja.
Sursă: Facebook Sebastian Burduja
Articolul Ministrul Sebastian Burduja: am adoptat ordonanța de urgență care elimină taxa pe soare și asigură un preț corect la facturile pentru energie electrică și gaze naturale apare prima dată în PNL media.
No Comments