02 apr. Ministrul Mircea Fechet a anunțat că al treilea centru SGR de numărare și sortare a ambalajelor a fost inaugurat la Brașov
Al treilea centru SGR de numărare și sortare a ambalajelor a fost inaugurat la Brașov, conform anunțului făcut de Mircea Fechet, ministrul liberal al Mediului, Apelor și Pădurilor.
„Astăzi, putem spune că Sistemul Garanție-Returnare a schimbat viața tuturor românilor. Când vorbim despre SGR, vorbim și despre astfel de locuri precum cel de aici și nu ne referim doar la miliardele de PET-uri, de sticle sau de doze de aluminiu, ne referim la investiții, ne referim la locuri de muncă.
Sistemul Garanție-Returnare înregistrează un progres fantastic. Nu pot decât să mă bucur când aud că, în anumite zile, se colectează peste 3 milioane de ambalaje, deoarece asta înseamnă că suntem pe drumul cel bun.
Cu toate acestea, trebuie să nu uităm că sistemul este obligat să țină pasul, astfel încât capacitatea de preluare a ambalajelor de la comercianți să crească pentru a face față volumului tot mai mare de ambalaje ridicate de la micii comercianți, din Horeca, din sectorul de alimentație publică”, a transmis Mircea Fechet, ministrul liberal al Mediului, Apelor și Pădurilor.
sursă: Mircea Fechet, Facebook
Articolul Ministrul Mircea Fechet a anunțat că al treilea centru SGR de numărare și sortare a ambalajelor a fost inaugurat la Brașov apare prima dată în PNL media.
No Comments