Maramureș: o delegație din partea Parlamentului European a vizitat Podul peste Tisa – gradul de execuție a ajuns la 36%

Maramureș: o delegație din partea Parlamentului European a vizitat Podul peste Tisa – gradul de execuție a ajuns la 36%



Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, a vizitat lucrările la Podul peste Tisa alături de o delegație a Parlamentului European, alături de europarlamentari din partea Partidului Popular European. Gradul de execuție al proiectului a ajuns la 36%.

„Rolul delegației este de a analiza practic impactul politicii de coeziune, în teren, la obiective importante de investiții, cum este și acest pod. După vizita de lucru pe șantierul podului, a avut loc o discuție în care am analizat împreună și alte obiective de investiții ale județului Maramureș.

Am știut că șansa noastră, a județului Maramureș, de a ne dezvolta și de a oferi o viață mai bună maramureșenilor sunt fondurile europene. De aceea, astăzi avem un portofoliu de proiecte aflate în diferite stadii de implementare în valoare de peste 2 miliarde de euro! O mare parte din aceste proiecte sunt finanțate din bani europeni”, a precizat liderul liberal.

„Rolul fondurilor europene este crucial în dezvoltarea locală și regională, două mari beneficii ale acestora fiind reducerea decalajelor dintre regiuni și reducerea disparității din cadrul regiunilor, generând astfel oportunități pentru întreaga comunitate europeană.

Fondurile europene sunt soluția pentru a ține comunitățile unite, soluția care generează oportunități pentru tineri și familii în comunitățile lor”, a adăugat președintele CJ Maramureș.

Sursa: Ionel Bogdan

Articolul Maramureș: o delegație din partea Parlamentului European a vizitat Podul peste Tisa – gradul de execuție a ajuns la 36% apare prima dată în PNL media.



Vezi postara pe siteul pnl.ro

No Comments

Post A Comment