Ordinul comun pentru investițiile în rețelele de gaz din Caraș-Severin a fost semnat de Ministerul Dezvoltării și Ministerul Energiei – proiecte în valoare de peste 220 milioane lei

Ordinul comun pentru investițiile în rețelele de gaz din Caraș-Severin a fost semnat de Ministerul Dezvoltării și Ministerul Energiei – proiecte în valoare de peste 220 milioane lei



Senatorul Ion Marcel Vela, președintele PNL Caraș-Severin, a transmis că miniștrii PNL de la Ministerul Dezvoltării (Adrian Ioan Veștea) și Ministerul Energiei (Sebastian Burduja) au semnat ordinul comun pentru investițiițe în rețelele de gaz din Caraș-Severin. 

Proiectele au o valoare de peste 220 milioane lei, iar fondurile sunt asigurate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.

„Echipa PNL din Caraș-Severin trimisă în Guvernul României, Daniel Surdu și Alin Muntean, este activă pentru implementarea eficientă a proiectelor finanțate prin acest program”, a transmis Marcel Vela.

Sursa: PNL Caraș-Severin

Articolul Ordinul comun pentru investițiile în rețelele de gaz din Caraș-Severin a fost semnat de Ministerul Dezvoltării și Ministerul Energiei – proiecte în valoare de peste 220 milioane lei apare prima dată în PNL media.



Vezi postara pe siteul pnl.ro

No Comments

Post A Comment