08 apr. Bihor: primăria Oradea amenajează 230 noi locuri de parcare
Florin Birta, primarul municipiului Oradea, s-a întâlnit cu cetățenii de pe străzile Milcovului și Martin Anderse Nexö. Edilul a prezentat un proiect care prevede demolarea garajelor insalubre și amenajarea în locul acestora a circa 230 de noi locuri de parcare.
„Aproximativ 130 de locuri de parcare se vor amenaja, într-o primă fază, pe strada Martin Andersen Nexö. Lucrările vor fi finalizate până la finalul lunii mai.
După finalizarea lucrărilor din prima fază, în faza a doua vom realiza noi locuri de parcare, după demolarea garajelor de pe strada Milcovului – tronsonul delimitat de strada Mureșului, calea ferată CFR și benzinăria MOL. Și aici estimăm că vom reuși să amenajăm alte cel puțin 100 de locuri de parcare, cu finalizarea lucrărilor până la finalul lunii august.
Ulterior, asociațiile de proprietari din zonă vor decide dacă locurile de parcare proaspăt amenajate vor fi transformate în parcări de domiciliu sau dacă parcările vor fi folosite la liber, în continuare”, a transmis primarul liberal al municipiului Oradea.
Sursa: Florin Birta
Articolul Bihor: primăria Oradea amenajează 230 noi locuri de parcare apare prima dată în PNL media.
No Comments