11 apr. Caraș-Severin: Primarul Ioan Popa a semnat Acordul de înfrățire dintre municipiile Reșița și Bălți din Republica Moldova
Ioan Popa, primarul municipiului Reșița, a primit vizita primarului municipiului Bălți, domnul Alexandr Petkov și a doamnei viceprimar, Tatiana Dubițkaia, prilej cu care au semnat Acordul de înfrățire dintre cele două orașe.
„A fost un moment fericit pentru mine, pentru că al doilea oraș ca mărime din Republica Moldova a agreat să se înfrățească cu Reșița.
Simt nevoia unei relații cât mai apropiate cu frații noștri de peste Prut, mai ales în vremuri așa de tulburi dacă ne gândim la climatul geo-politic actual.
Pe de altă parte, avem multe de învățat unii de la ceilalți. La una din vizitele mele făcute la Chișinau am văzut cele mai moderne săli de clasă, un proiect de-a dreptul futurist, gândit în parteneriat cu Banca Mondială și cu instituții private de mare prestigiu. Ne-am inspirat și de acolo cu dotările pregătite pentru liceele din Reșița”, a declarat Ioan Popa.
În încheiere, acesta a transmis un mesaj:
Le doresc fraților noștri să fie cât mai dârzi în fața pericolelor din jur și să privească tot timpul spre dezvoltare și libertate”, a spus primarul liberal.
Sursă: Facebook Ioan Popa
Articolul Caraș-Severin: Primarul Ioan Popa a semnat Acordul de înfrățire dintre municipiile Reșița și Bălți din Republica Moldova apare prima dată în PNL media.
No Comments