Maramureș: Consiliul Județean va restaura Castelul de la Pribilești – investiție de 12.4 milioane euro

Maramureș: Consiliul Județean va restaura Castelul de la Pribilești – investiție de 12.4 milioane euro



Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, a anunțat că un proiect în valoare de 12.4 milioane euro care privește restaurarea Castelului Teleki din Pribilești a fost depus spre finanțare, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.

„Dezvoltăm și modernizăm județul nostru prin investiții majore în infrastructură, în economie, în sănătate și alte domenii importante pentru maramureșeni. În același timp, avem datoria morală să protejăm patrimoniul moștenit de la strămoșii noștri!

Avem deja proiectul pregătit, depus spre finanțare, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, iar valoarea investițiilor se ridică la 12,4 mil euro. După finalizarea etapei de verificare va urma contractarea, care estimăm că va fi finalizată la sfârșitul lunii aprilie, începutul lunii mai”, a declarat liderul liberal.

Sursa: Ionel Bogdan

Articolul Maramureș: Consiliul Județean va restaura Castelul de la Pribilești – investiție de 12.4 milioane euro apare prima dată în PNL media.



Vezi postara pe siteul pnl.ro

No Comments

Post A Comment